Huda Lui Papara

 

 

3 000 î.C.

 

Acum 5000 de ani, în plină epocă a bronzului cănd probabil a fost descoperit aurul Apusenilor, asezările umane explodează si urcă de pe văile fertile ale râurilor pe varfurile muntilor, pană la 1300 m altitudine. La Sălciua, lângă pestera Huda lui Papară, au fost descoperite morminte tumulare vechi de 5 milenii. De aici, povestea merge mai departe.

 

De la sfârsitul acestei epoci a fost descoperit în zona intrării un celt de bronz[11], depus ca ofrandă zeului într-o fisură a peretelui de calcar.

 

Puternica gintă a Apulilor, dacii din Munii Trascăului au ridicat nu departe de aici cetatea Craivi, un veritabil cuib de vulturi la care se poate ajunge urmând un adevarat traseu alpinistic. A fost ultimul punct de rezistentă si locul în care regele Decebal si-a pus capăt zilelor. Templul religioos de aici dovedeste că cetatea stăpânita de Burebista a fost cândva a lui Zalmoxes, regele zeu al dacilor, care la bătrânete s-a retras într-o pesteră.

 

Pestera zeului Zalmoxes

 

Huda lui Papară este pestera din muntele Kogaionon în care s-a retras regele zeu al dacilor pentru patru ani. Controversele asupra personalitătii lui Zalmoxe au început să apară odată cu mentionarea lui de către Herodot, părintele istoriei, care recunoaste cinstit cã Zalmoxe a trăit în jurul anului 1400 îC si nu a fost un zeu închipuit. El este unul din cei trei profeti ai lumii : Zalmoxe, Zaratustra si Moise. Cât despre retragerea lui în pesteră si aparitia dupã 4 ani nu a avut rolul de mister initiatic ci a fost o lectie pentru poporul care poate nu îi urma toate îndemnurile. Mitologicul munte dacic în care a fost sediul lui Zamolxis sau locuinta marelui preot dac a fost Kogaionon. Semnalat de greci, muntele nu a fost identificat. Presupunerile duc spre Gugu, Ceahlăul, Dealul Grãdistii sau Omu. Dar toate sunt ipoteze romantice. Strabon scrie despre pestera de retragere a lui Zalmoxis care se află în acest munte. Muntele luase numele de la râul ce curgea alãturi, deci râul era mai important decât muntele. Suprapunând harta antică cu cea a României moderne, acest râu se afla mai la nord decât toate locurile identificate mai sus. Puterea dacilor era data de bogatia lor, de aurul pe care-l aveau din filoanele Apusenilor si care ajungea nu numai în Grecia ci si în Egipt, Mesopotamia sau Persia. Toată politica si religia se sprijinea pe aur deci e normal ca regii si preotii să fie lângă izvorul aurului. Cel mai important râu al Daciei era Ariesul, râul aurului. Si lângă acest râu este muntele cu pestera în care regele zeu s-a retras patru ani. Cel mai impozant munte lânga Aries, plin de cetăti dacice este Trascăul cu monumentala pestera Huda lui Papară, pestera lui Zalmoxes.  

 

 

Sec.XVIII                              

La 1839 Lenk v. Trauenfels mentionează în scrierile sale această pesteră cu superlative dar nu pătrunde în ea din cauza dificultatilor întâlnite încă de la intrare.

 

Actual                                    

În 1954 un grup de speologi clujeni condusi de geologul Erno Bologh reuesc o performantă de exceptie pentru acea vreme. Explorează întreaga galerie activă de peste 1200 m. si înca 800 m. de galerii fosile. Dar lucrul extraordinar e realizarea unei harti cu teodolitul de o precizie greu de egalat.

                                                       

Cea mai completă explorare a pesterii a fost făcută de speologul Viorel Roru Ludusan între anii 1979-1984, cu sprijinul membrilor clubului Polaris. Cu putine informatii si o hartă sumară a galeriei active cunoscute pîna atunci, Roru si Teodor Ludusan încep explorarea în 1979.

Ajung în fata giganticului portal într-o diminetaă geroasă de ianuarie. Au ales această periodă a anului deoarece nivelul apei în pesteră este la cota minimă. Barca de cauciuc de mici dimensiuni a fost umflată si Teo incepe traversarea primului lac. Roru desfaoră o cordelină legată de barcută. În partea stângă, o imensă cascadă de gheată stă spânzurată de arcada intrării ca lama unei ghilotine. Apa pâraului e inghetată afară din pesteră, dar în subteran cu sigurană temperatura este peste zero. Teo ajunge la capătul lacului, trage barca între două stânci si debarcă. Leagă si el o cordelină de barcă. Roru recuperează barca cu cordelina lui si o încarcă cu cele patru banane pline cu echipament. Teo trage încet barca la el si o descarcă. 

Ajunge si Roru pe stănca de sub Cascada Evantai, dezumflă barca si pun bananele în spate. Excalada cascadei e dificilă căci cei doi încearcă să ajungă sus fără sa fie udati de suvoi. Si reuesc. O altă stâncă este învinsă de Teo printr-o cătarare delicată. E în mare formă si va fi cap de coardă în majoritatea cătărăilor.

Ajunsi sus, fac câtiva metri pe orizontală  si se opresc stupefiati. În hartă apare un singur lac iar ei se află pe malul unui al doilea ce se întinde de la piciorele lor pe sub o imensă stancă în formă de inimă (Inima de Piatră) si se termină la baza unei alte cascade. Nu au de ales, umflă barca si încep traversarea pe acelas sistem de dute-vino cu cordelinele. Cascada de deasupra lor cade de pe o baricada de 12 metri, mult mai greu de învins decât săritorile precedente. După mai multe tentative, baricada este învinsă si bagajele sunt trase sus. 

Se înainteaza pe partea stângă a sensului de mers sărind de pe un bolovan pe altul. Galeria se lărgeste si urmatoarea sută de metri se parcurge mai rapid. Brusc, o altă surpriză. Desi nivelul apei este la cea mai scăzută cotă, ei se găsesc acum pe malul unui alt lac scurt, dar destul de adânc să te ude complet. Trebuie scoasă barca si umflată. 

Este trecut si acest lac si cei doi continuă înaintarea. Barca este trasă umflată si idea se dovedeste inspirată. Un al patrulea lac este trecut fără incidente. Abia acuma îsi aprind lampile frontale cu acetilenă. Până aici lumina naturală lumineaza suficient prin portalul imens. Înaltimea galeriei creste treptat ajungand în acest loc la 100 metri. 

Creste si lătimea galeriei până când peretele din dreapta dispare total în întuneric. În faa celor doi se desfaoară cel mai mare gol subteran al pesterii, unul din cele mai mari din tara. E Sala Minunilor cu dimensiuni de 92/56 metri si o înalime record de 102 metri. Podeaua este puternic ascendentă la început apoi panta se domoleste ajungând aproape orizontală. Cu lampile la maxim, abea zaresc tavanul pesterii. E plin cu stalactite gigantice, rasucite ca rădăcinile copacilor. Sunt sute de astfel de excentrite pe toată suprafata tavanului. Si podeaua este interesantă. Numeroase stalalacmite acoperite cu clusterite si câteva sub formă de capită acoperă podeaua. Temperatura în punctul cel mai înalt este de 11 grade în timp ce afară e minus cinci.

După o pauză de masă si putină odihnă sunt explorate în detaliu toate cotloanele ,fisurile si hornurile. Cînd au terminat, era trecut de ora 8 seara . Drumul de întoarcere a fost mai usor desi le lipsea lumina naturală. Cu toate acestea, pe lacul de sub Inima de Piatră, Teo face o miscare bruscă în barca si se răstoarnă. Ud complet, nu mai asteptă si trece lacul de la intrare inot. Ajuns afară constată că temperatura a scazut sub minus 10 grade. Scoate hainele de pe el si le stoarce. Soseste si Roru, împachetează în grabă si pornesc în josul drumului în căutarea unui adapost. E trecut de miezul nopii. Prima casă mocănească aproape de intrarea în pesteră o ignoră căci îi separă de ea pârâul larg si nu stiu pe unde să-l treacă. Îi amintesc de o casă la câteva sute de metri mai jos chiar lângă drum. Ajung aproape în fugă. Ferestrele sunt întunecate dar bat la poartă. În câteva minute totul se schimbă în bine. O bunicută ca cea din povestile copilăriei, se invirte ca un prâsnel în jurul lor. Focul este întetit în sobă, hainele ude sunt puse la uscat, o pălincă si o mâncare caldă îi fac pe cei doi să uite că în urmă cu o oră înotau în apă printre sloiuri de gheaă.

Au urmat ture de explorare, fotografie si completarea hartii pesterii.  În martie 1981, Roru organizează o expediie suplă cu tabară subterană. Din Sala Minunilor continuă înaitarea pe galeria activă. Se avansează destul de greu, debitul apei este mult peste cota normală, dar traseul este parcurs relativ usor. Se trece Baricada, o îngrămădire de stînci uriase, imediat amonte de Sala Minunilor. Apoi pe o galerie mai putin accidentată  se inaintează  pe scurte plaje sau prispe de bolovani. Ele înlesnesc înaintarea si acolo unde lipsesc, nivelul apei nu depaseste înaltimea cizmelor de cauciuc. După câteva sute de metri, pe stânga înaintării apar doua galeri care după câtiva zeci de metri se întalnesc. În acest loc apare de sub perete un izbuc puternic care va fi obiectul explorărilor viitoare.

Echipa revine la galeria principală si continuă avansarea amonte. La urmatoarea ramificatie, tot pe stânga ei, parasesc galeria activă si catără un perete de 10 metri spre o galerie suspendată. Ea apare în harta Bologh ca o buclă care are la mijloc Sala Virgina si revine pe o altă galerie îngustă, la activ. Înaintea Sălii Virgine  gasesc o nisă uscată în care hotarăsc să facă tabara. La câtiva metri, un gur cu apă cristalină le asigură materie primă pentru cafea, ceai si supă. Primusul duduie si după o cină caldă urmează un somn adânc. 

Roru se trezeste primul, după patru ore de somn. Face cafeaua. Ceilalti doi dorm si stie că în urmatoarele ore nu-i va putea trezi, asa ca se echipează, reîncarcă lampa cu carbid si porneste la o scurtă recunoastere. E constient că e riscant să se aventureze singur în explorare, dar se bazaează pe experienta lui. Coboară la liber verticala ce-i separă de Sala Virgină pe lângă peretele din dreapta . Podeaua sălii e plină de gururi imaculate pline cu apă limpede. Reface drumul în sens invers si ajungând aproape de galeria în care îsi aveau tabara, continuă excalada pe perete spre un punct neclar de sub plafon. Si surpriză, descoperă o galerie ce devine repede destul de largă si înaltă. Pe podea apar doua puturi pe care le evită dar se opreste pe buza unei prăpăsti a carui fund nu-l poate zări. În schimb aude cu claritate vuietul apei din galeria activă care cu sigurantă se afla la 25-30 metri mai jos. Se întoarce în tabără si încălzeste câteva conserve de costită cu fasole si obtine rezultatul scontat. La mirosul mâncării se trezesc toti si în câteva zeci de minute, ajung în fata prăpastiei. Cu mai multă lumină, pot vedea pe peretele opus continuarea galeriei pe care veniseră, dar la 7 metri mai jos. Printr-un artificiu, Roru reuseste, cu ajutorul unei corzi sa ajungă în galeria de pe peretele opus. Îl urmează toată echipa si ce urmeaza este visul oricarui speolog. Sunt descoperite galerii, puturi, hornuri,foarte diverse, strâmte, largi, înalte... Au fost făcute două ture de explorări si două de somn. Nu pot fi spuse zile deorece acolo e intuneric vesnic si e dimineată cand lumea se scoală si seară când oboseala îi trimite în sacii de dormit, indiferent pe ce meridian e soarele.

La a treia desteptare cineva intreabă:

-Care a uitat deschisă apa-n baie ? 

Întradevăr, un zgomot de apă curgătoare se auzea distinct în comparatie cu linistea totală ce domnea până cu câteva ore în urmă. Cautând sursa, au descoperit că în gurul din care luau apă de băut si care era alimentat cu o fină prelingere de apă de pe perete, acum cadea o adevarată cascadă. Roru intuieste pericolul si cere ridicarea imediată a taberei. În câteva minute sunt în galeria activă. Peisajul e total schimbat acum. Debitul apei e de cel putin patru ori mai mare ca în urmă cu cinci ore. Un vuiet îngrozitor făcea imposibilă conversatia la câtiva metri depărtare.  Ce se întamplase? Când au intrat în pesteră era o vreme normală de început de primavară. Pe munte mai erau petice de zăpadă iar temperatura se învirtea în jurul valorii de zero grade. Bănuiau că în zona în care se colectează apă ce strabate Huda, poljia Vanatare cantona o mare cantitate de zapadă si o ploaie caldă putea să producă viitura la care asistau. Si chiar asa se întamplase. Între peretii galeriei nu mai era nici un petic de uscat. Barca de cauciuc nu putea lua trei persoane si voluminosul echipament. Să atepte scăderea apei? Putea dura săptămani întregi. Cu sigurană că sunt la începutul viiturii. Apa putea creste si să rămană mare pentru mult timp. Se hotărăsc să încerce să iasă din capcană. Cătărări delicate pe pereti, traversari periculoase de pe o parte pe alta, vartejuri trecute pe tiroliene. Si apa crestea mereu. După un timp nedeterminat, undeva în fata aparu o lumină. Se crapa de ziuă afară si locul în care erau nu putea fi mai departe de 500 de metri de intrare. Dar pentru a străbate această distantă le-a trebuit mai mult de 10 ore. Când au pus piciorul pe tapsanul de la intrarea în pestera era noapte tarziu.

        Au urmat alte expeditii de explorare în urmatorii doi ani, lipsite de descoperiri importante. In vara lui '83, Roru Ludusan organizeaza o expeditie de cartare si explorare la care participă mai muli membrii ai clubului Polaris: Teo Ludusan, Ilie Sabău, Pop Iosif, Ioan Ludusan, Ovidiu si Gabriel Băcioiu, Dana Ludusan, Gino Sălăjan...

Tabăra este ridicată la intrarea în pesteră, într-o poiană însorită si în primele ture se amenajază pasajele dificile cu scarite si corzi fixe în asa fel încât echipele ajungeau în zonele profunde ale pesterii în cel mult doua ore. Se cartează labirintul descoperit de Roru Ludusan de langa Sala Tăcerii dupa care se formează două echipe. Prima, condusă de Teo începe excalada hornurilor si balcoanelor din tavanul si peretii galeriei aval de Sala Virgină.  Excaladele reusite de Teo,  de peste 30 de metri pe pereti spălati au dus la descoperirea câtorva scurte galeri fosile si au eliminat mai multe semne de întrebare. 

Roru conduce explorarile amonte de Sala Virgină. Galeria activă din acel punct incepe să se îngusteze si să scadă în înaltime. Pe stînga, în harta Bologh figurează o scurtă galerie care se termină în Sala Tăcerii. Excaladând un perete, Roru pătrunde într-o galerie ascendentă dar nu prea lungă. Revin la galeria activă si ajung repede la Sala Crucii a carui tavan se pierde în întuneric.  Trec semisifonul prin fisura din partea stângă. În micul pasaj Roru descoperă o fisură pe care o depaeste datorită fizicului care-l avantajaza, dar se oprete în faa unui put întunecat în fundul caruia aude clipocit de apa. Opreste explorarea aici, desi intuieste ca diaclaza poate fi fortată si în sus, si continuă inaintarea pe activ. Tot pe stânga se explorează o sală în pantă accentuată ce nu prezintă interes deosebit. Galeria activă este intreruptă de Cascada Gemanata, o cădere de apă de 8 metri compusă din două suvoaie pe care Roru o urcă si o echipează cu coardă. Au ajuns în finalul peterii, în Lumea Framantată, o sală cu gigatice blocuri de calcar prăbusite pe podea. Tavanul se pierde în negură. După ce se scotocesc toate cotloanele fără rezultate notabile, Roru începe o cătărare pe peretele din dreapta cum au înaintat si descoperă un topogan pe care reuseste să urce o importantă diferenă de nivel. La coborâre cartează hornul si face repede calculul. Aceasta galerie ridică de la 90 metrii denivelarea pesterii, la 123. Remarcabil rezultat. La întoarcere, înaintea semisifonului, Roru se catără într-o fisură pe malul stâng si după patru metri intră într-o galerie strâmtă care promite. Dupa câtiva zeci de metri, se oprete într-un balcon din care se vede o sală destul de mare. Coboară cu greu, fără coardă, pînă pe podeaua salii dar nu gaseste nici o continuare. În schimb, la nivelul de unde coborase, zăreste mai multe galeri. Se catără spre cea mai apropiată si descoperă repede că se află într-un nou labirint. Opreste aici si se întoarce la galeria activă.

Pentru continuarea explorărilor si cartarea acestei noi descoperiri, Roru Luduan organizează în vara următoare o noua expeditie. 

În urma acestor eforturi a rezultat harta acestei pesteri în lungime de 5200 metrii cu o denivelare pozitivă de 123 metri. Dar povestea nu se termină aici. Au urmat alte expeditii cu rezultate notabile. Si vor urma cu sigurantă altele. Roru Luduan estimează potenialul  pesterii la cel putin 30 km de galeri. Dar acum el e undeva prin Stancosii din vestul Canadei. Cine va reaprinde lampa explorarilor în acestă pesteră?   Poate tu?